Salonic

PASTE| Salonic | 2023
Perioada: 13.04 – 17.04.2023 | 5 zile – 3 nopti

 

Ziua 1 | Joi 13.04.2023 | BUCURESTI –SALONIC
Intalnire la ora 18:30 cu reprezentantul agentiei in Parcarea ACADEMIEI MILITARE ROMANE (Universitatea Nationala de Aparare Carol I), acces dinspre Bd. Eroilor. Plecare la ora 19:00 pe ruta Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Promachonas – Seres – Salonic.
 

Ziua 2 | Vineri 14.04.2023 | SALONIC
In cursul diminetii vom ajunge la Salonic, unde vom face turul celui de al doilea oras ca marime si ca importanta din Grecia. Aici ne inchinam la moastele din Biserica Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir patronul ocrotitor al orasului, care a fost constuita in secolul al IV-lea d.Hr., chiar pe locul intemnitarii,val martiriului si ingroparii sfantului. Acesta a fost soldat roman, dar si-a pastrat credinta crestina in timpul persecutiilor din vremea lui Diocletian. Biserica se afla pe lista Patrimoniului UNESCO si are sase mozaicuri rare, din secolele V si VII, care au supravietuit perioadei iconoclaste si care sunt printre cele mai frumoase din Grecia. Ne asteapta, apoi, „Arcul lui Galerius”, construit in 297-299 d.Hr., o fosta poarta de intrare spre VIA Egnatia, drumul istoric ce lega Rasaritul cu Apusul,decorata cu basoreliefuri ce infatisau imagini din lupta impotriva persilor. Alaturi vom admira „Rotonda lui Galerius”, construita in 306 d.Hr., dupa victoria asupra persilor si transformata ulterior (in secolul al IV-lea) in Biserica Sfantul Gheorghe – astazi, cea mai veche biserica din oras. Pregateste-ti apoi aparatul foto, pentru ca vom admira simbolul orasului, Turnul Alb sau Turnul Insangerat, folosit de la garnizoana si inchisoare, pana la centru de comunicatii, depozit sau laborator meteo. Si cum alaturi de Turnul Alb se afla si Statuia regelui Macedoniei, Alexandru cel Mare, pregateste-te pentru o serie frumoasa de fotografii. Dupa turul de oras, cazare la hotel.

Ziua 3 | Sambata 15.04.2023 | SALONIC - MANASTIREA SOUROTI
Dupa servirea micului dejun, timp liber in Salonic sau va invitam sa participati la excursia optionala la Manastirea Souroti. Sihastria de maici de la Suroti este inchinata Sfantului Ioan Teologul si Sfantului Arsenie Capadocianul. Supranumit „al doilea Athos pentru romani”, manastirea reprezinta un important loc de pelerinaj pentru ortodocsi, in acest colt de rai odihneste Sfantul Paisie Arghioritul, cunoscut pentru profetiile si minunile sale. la excursia optionala la Meteora, unul dintre cele mai importante complexe de manastiri ortodoxe din Grecia, al doilea dupa Muntele Athos. Seara participam la slujba de Inviere.

                                                                           Hristos a inviat !

Ziua 4 | Duminica 16.04.2023 | SALONIC - OLIMP - MANASTIREA SF EFREM SIRUL
Dupa micul dejun, va invitam intr-o excursie optionala la Olimp, sa patrundeti in lumea legendara a celor 12 zei ai Olimpului. Vom face o plimbare in Litochoro pe strazile pitoresti ale “orasului de piatra”, catre “cada lui Zeus”. La intoarcerea spre Salonic ne vom ruga la Manastirea Sf. Efrem Sirul - ce adaposteste si cinsteste moastele sfantului, mai precis parti din mana dreapta, cea cu care a scris nenumarate rugaciuni si cuvinte de invatatura. La pranz servim masa traditionala greceasca de Paste de la care nu vor lipsi preparatele de miel, cozonacul si ouale rosii. Cazare in Salonic.

Ziua 5 | Luni 17.04.2023 | SALONIC
Dupa micul dejun, incepem deplasarea spre casa. Ne continuam traseul pe ruta Sofia – Ruse – Giurgiu – Bucuresti. Seara, in functie de trafic si formalitatile vamale, vom sosi in Bucuresti.

 

ATENTIE: Grup minim 35 pers.
• Toate intrarile la obiectivele turistice din Grecia se achita in moneda nationala – Euro. Vizitele mentionate in program NU includ taxele de intrare la obiectivele turistice.
• In cazul nerealizării numărului minim de participanti mentionat in program, agentia isi rezerva dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea inscrierii la un program similar.
• In cazul unui grup mai mic de 35 pers se va achita un supliment de 30 Euro/persoana.
• Insotitorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice, fara a afecta insa si structura programului
• Persoanele care vor calatori singure pot opta pentru partaj in camera dubla/tripla, caz in care agentia va propune, in functie de inscrierile existente sau ulterioare, o persoana pentru partaj fiecarui solicitant. In situatia in care agentia nu reuseste sa completeze partajul, turistii vor achita suplimentul de camera Single. Eventualele neintelegeri intre solicitantii de partaj nu sunt imputabile agentiei. Pentru partaj garantat turistii pot achita un supliment de 39 Euro. Copii cu varsta intre 0-2,99 ani nu beneficiaza de mese sau de pat suplimentar.

 

Data de plecare: 13.04.2023

UNITATE DE CAZARE Loc in DBL/TPL SAFE PRICE Loc in DBL/TPL UltraFirst Minute 31.01.2023 Loc in DBL/TPL First Minute 28.02.2023 Copil 0-3.99 ani Copil 4 -11.99 ani Supliment partaj GARANTAT Supliment SGL
Hotel Vergina 3*– MIC DEJUN 245 € 199 € 215 € 100 € 170 € 39 € 89 €

 

PRETUL INCLUDE NU SUNT INCLUSE IN PRET:
» Transport cu autocar clasificat pentru curse internationale
» 3 nopti cazare cu mic dejun la hotel Vergina 3* sau similar
» Vizita la Salonic
» Insotitor de grup si asistenta turistica pe perioada sejurului in limba romana.
» Pranz festiv de Paste (40 euro/pers).
» Asigurarea medicala sau asigurarea storno;
» Taxa de statiune/turistica (se achita la receptie-la check in)
» Taxele de intrare la obiectivele turistice si programele optionale;
» Alte taxe si cheltuieli personale.
» Taxa de statiune/turistica (se achita la receptie-la check in) » Bacsis/tips - echipaj (obligatoriu 1 €/zi/turist), inclusiv copiii peste 6 ani

 

SUPLIMENTE
» Locuri preferentiale in autocar (primele 3 banghete - 20 €/pers/loc)
» Oricare alt loc solicitat de turisti, in afara celor preferentiale se va taxa cu 10 €/pers/loc;
*Important: Confirmarea locurilor preferentiale se va face in limita disponibilitatii.
REDUCERI
» Reducere 5 €/pers pentru ultima bancheta in autocar.

EXCURSII OPTIONALE
• MANASTIREA SOUROTI – 35 euro/persoana
• OLIMP - MANASTIREA SF EFREM SIRUL – 35 euro/persoana
ATENTIE !!! Excursiile optionale se realizeaza pentru un grup minim de 30 persoane!
✓ Va recomandam incheierea asigurarii Travel (storno+medicala), pentru a va proteja investitia in pachetul turistic, atat inainte de plecare (in cazul anularii calatoriei), cat si dupa plecare (in cazul unei situatii neprevazute aparute pe perioada sejurului)!
✓ Reducerile se aplica numai la pachetul de baza; acestea nu se aplica la alte taxe sau suplimente si nu se cumuleaza cu alte reduceri;
✓ Rezervarile efectuate cu orice tip de reducere nu permit anulari/modificari; Penalizare 100% !

 

PARTAJ GARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj garantat” nu vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul.
PARTAJ NEGARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj negarantat” vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul. Turistii vor fi informati in scris cu maxim 3 zile inainte de plecare. Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si a opta pentru camera single, se face in baza achitarii suplimentului de camera single de catre ambele persoane.

HOTEL VERGINA3*
https://vergina-hotel.gr/
Hotelul Vergina se afla situat in centrul orașului Salonic, la doar cateva minute de mers pe jos de zona pieței principale. Oaspeții beneficiază de WiFi gratuit în toată proprietatea. Toate camerele au balcon, aer condiționat, TV și frigider.

OFERTE & REDUCERI:

ULTRA FIRST MINUTE valabil pana la 31.01.2023, cu achitarea unui avans de 30% la inscriere si diferenta de plata cu 30 zile inainte de plecare.

FIRST MINUTE valabil pana la 28.02.2023, cu achitarea unui avans de 30% la inscriere si diferenta de plata cu 30 zile inainte de plecare.

CLIENT FIDEL -5% REDUCERE pentru turistii care au mai achizitionat programe turistice de la agentia tour operatoare, atat direct, cat si prin intermediul agentiilor partenere a acesteia.

REDUCERE -5% pentru ULTIMA BANCHETA din autocar (in limita locurilor disponibile). Reducerea se aplica doar daca locurile sunt solicitate in mod expres la momentul rezervarii. In cazul in care bancheta este ocupata de ultimii turisti inscrisi, tariful va fi cel standard.

REDUCERE DE GRUP: la 6 pers= 3%, la 8 pers= 4%, la 10 pers. platitoare, a 11-a GRATUIT

*REDUCERILE sunt oferite in limita locurilor disponibile iar agentia poate modifica perioadele de aplicare a ofertelor!

In situatia in care programul se poate organiza, respectand restrictiile de calatorie impuse de tara de destinatie, in caz de retragere/renuntare, se aplica penalizari de 100% din valoarea avansului achitat conform pragurilor de mai sus.

SAFE PRICE (Tarif Standard) - 40% avans la inscriere, diferenta de plata cu pana la 14 zile inainte de plecare. In situatia in care programul se poate organiza, respectand restrictiile de calatorie impuse de tara de destinatie, in caz de retragere/renuntare, se aplica pragurile de penalizare conform contractului, respectiv:

a) 25 €/persoana - taxa de serviciu, dupa primirea confirmarii serviciilor comandate (cu pana la 60 de zile inainte de plecare/intrare)

b) 25 % din contravaloarea pachetului de servicii turistice pentru anulare in intervalul 59-30 zile inainte de plecare/intrare.

c) 50 % din contravaloarea pachetului de servicii turistice pentru anulare in intervalul 29-16 zile inainte de plecare/intrare.

d) 100 % din contravaloarea pachetului de servicii turistice pentru anulare in intervalul 15-0 zile inainte de plecare/intrare. In situatia in care masurile luate de catre autoritati impun restrictii de calatorie care fac imposibila executarea pachetului de servicii de calatorie de catre agentia organizatoare, turistul va beneficia de rambursarea integrala a avansului achitat, doar cu achitarea taxei de serviciu in cuantum de 25 €/persoana (care va fi scazuta din avansul achitat). Insa, in situatia in care turistul solicita reprogramarea calatoriei la o data ulterioara, nu se percepe taxa de serviciu.

Conditii generale TRANSPORT HALKIDIKI, GRECIA
- Transportul se realizeaza cu autocare clasificate pentru curse internationale.
- Pentru statiunile in care nu exista puncte fixe de imbarcare, transferul turistilor la cel mai apropiat punct de imbarcare situat pe ruta autocarului se va efectua cu ajutorul mijloacelor de transport ale partenerilor locali (autoturism, microbuz, etc.).
- Repartizarea locurilor in autocar se efectueaza in functie de data inscrierii si de statiunea de destinatie (in cazul in care turistii nu au achizitionat locuri cu pret preferential). Repartizarea locurilor in autocar la returul in tara poate fi diferita fata de cea de la plecare (datorita absentei turistilor care nu se intorc in tara, sau datorita prezentei unur turisti care se intorc dupa un sejur de 14 nopti), insa se va efectua in functie de data inscrierii. - Punctele si orele de imbarcare/debarcare sunt cu titlu informativ si pot suferi modificari in functie de conditiile meteo, de trafic sau alte situatii obiective. Pentru anumite plecari ale sezonului, cu un numar redus de turisti inscrisi, pot surveni modificari ale traseului standard si comasari ale grupurilor care calatoresc pe Halkidiki (Kassandra si Sithonia). Aceste modificari pot fi operate si din motive independente de agentia organizatoare, respectiv ca urmare a modificarilor efectuate de parteneri si/sau ca urmare a conditiilor meteorologice. Agentia organizatoare va comunica, in cel mai scurt timp posibil aceste modificari calatorului. Agentia organizatoare nu raspunde de intarzierile inregistrate in timpul derularii transportului din motive care nu ii sunt imputabile (ex.: intarzierea curselor aeriene, conditii meteorologice nefavorabile, formalitati vamale, greva transportatorilor, etc.). - Renuntarea in totalitate sau partial la serviciile de calatorie numai a unuia sau a mai multor calatori pentru care a fost efectuata rezervarea nu da dreptul celorlalti participanti sa beneficieze de serviciile la care au renuntat ceilalti (ex.: utilizarea locului in mijlocul de transport), indiferent de natura relatiilor dintre semnatarii rezervarii (familie, prieteni, colegi etc.). - Calatorul este responsabil pentru bunurile proprii (documente, bijuterii, dispozitive electronice, bani, bagaje etc.) pe tot parcursul calatoriei, Agentia organizatoare fiind exonerata de orice dauna materiala/ financiara rezultata din pierderea, furtul sau confiscarea ori retinerea de catre autoritatile vamale a acestora.
- Calatorii sunt obligati sa se prezinte la locul de preluare cu 15-30 de minute inainte de ora de plecare.
- Pasagerul are obligatia de a verifica datele inscrise pe voucherul de calatorie sau pe informarea de plecare; semnalarea neconcordantelor trebuie facuta in maximum 1 ora de la transmiterea documentului de calatorie. Orice sesizare ulterioara nu va fi luata in considerare.
- Agentia nu poate fi considerata responsabila pentru neprezentarea la imbarcare a calatorilor, intarzierea acestora sau nerespectarea indicatiilor privind orarul/locul de imbarcare.
- Toate rezervarile trebuie insotite in mod obligatoriu de numarul de telefon al pasagerilor, disponibil la momentul plecarii, cu roaming activat obligatoriu. In cazul in care rezervarea este efectuata de catre o agentie partenera, aceasta are obligatia de a transmite numarul de telefon al turistilor inscrisi, catre Hello Holidays.
- Pentru ca unui minor sa i se permita calatoria in afara tarii este necesar sa fie insotit de cel putin un adult care sa aiba asupra sa acordul scris al ambilor parinti ai minorului, legalizat la notariat, si cazier judiciar, pe care sa-l prezinte in punctul de frontiera. Daca adultul care insoteste minorul este unul din parinti, acesta va avea nevoie doar de acordul scris al celuilalt parinte al minorului, legalizat la notariat. Informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro.
- Persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina, pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite). Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu.
- Documente de calatorie: Carte de identitate/Pasaport.

INFO UTILE:
Studio
Studioul reprezinta unitatea de cazare formata din camere duble, triple si/sau cvadruple, care ofera baie proprie si chicineta utilata pentru prepararea micului dejun sau a diverse gustari (exista exceptii unde chicineta este pozitionata in afara camerei). Camerele studiourilor sunt, de regula, mai spatioase fata de cele ale unitatilor de cazare standard.
Self-catering (Autogospodarire) / Room-Only (doar cazare)
Studioul/vila nu asigura mesele, insa au in dotare chicineta utilata cu minimul necesar si ofera posibilitatea de a va prepara diferite gustari/ceai/cafea. Unitatile care functioneaza in regim de self-catering, nu asigura curatenia pe durata sejurului, ci doar la sosire si la plecare (exceptie facand unitatile de cazare unde este specificat altceva), nu se dau prosoape / cosumabile (sapun, hartie igienica, saci de gunoi, detergent de vase etc.).
 

Chicineta
Bucatarie de mici dimensiuni, utilata cu minimul necesar: chiuveta, plita (cu maxim 2 ochiuri), frigider/racitor (frigider de dimensiuni mici fara congelator), tacamuri, pahare/cani, oala/ibric. Chicineta NU se poate folosi pentru prepararea mancarurilor gatite, aceasta este exclusiv pentru a prepara ceva mai rapid (ceai/cafea, supe instant, legume, paste) in niciun caz pentru prajeli sau pentru a face mancare care necesita mult timp de preparare si al carei miros poate deranja ceilalti turisti aflati in unitatea de cazare. Folosirea chicinetei pentru prajeli (peste, carne etc.) este strict INTERZISA si orice abatere de la aceasta regula poate fi penalizata de proprietarul unitatii de cazare. Unele unitati de cazare asigura bucatarie exterioara.

Clasificare unitate de cazare
Reprezinta o diferentiere din punct de vedere al calitatii serviciilor si facilitatilor oferite. Unitatile de cazare sunt clasificate in functie de legislatia tarii in care se afla. In Grecia, studiourile/vilele sunt clasificate in chei, iar hotelurile si aparthotelurile in stele. Numarul de stele/chei, difera in functie de fiecare unitate de cazare. Unitatile de cazare EXCLUSIV Hello Holidays sunt vizitate si verificate de personalul agentiei iar clasificarea acestora este confirmata de agentie in functie de serviciile si facilitatile oferite de acestea, fiind semnalate cu simbolul “SOARE”.
*Economy Rooms (in cazul ofertelor cu acest tip de camera)
Economy / Promo Rooms (sau orice alta denumire similara) - sunt camere limitate ca numar, au perioade de vanzare diferite si beneficiaza de reduceri speciale. Ele ofera aceleasi conditii de cazare ca restul camerelor din oferta, doar ca, in unele situatii pot aparea anumite inconveniente cum ar fi: pozitionarea in zone nefavorabile (de exemplu: cladiri anexe, parter, pe colt, etc.), pot avea dimensiuni mai mici, fara balcon sau pot avea vederea obstructionata.